Decorațiuni unicat pentru Sărbători

Anul acesta vom avea bradul decorat cu elemente handmade!

În ultimii 2 ani am renunțat treptat să împodobesc bradul cu decorațiuni de plastic, oricât de ochioase ar fi acestea și oricât de mult m-au bucurat, recunosc, ani de-a rândul.

Am început să introduc treptat elemente de ceramică, lemn, sticlă, pânză și hârtie! Toate aceste elemente îmi amintesc de Sărbătorile din timpul gradiniței când, împreună cu mama, realizam ghirlande și globuri din hârtie colorată. O minunată activitate alături de cei dragi atunci și acum!

Anul acesta, în spiritul Cusut cu Meșteșug, mi-am facut curaj și am realizat decorațiuni unicat pentru brad, folosind materiale calde precum lemnul și pânza!

Am folosit rame de lemn special realizate pentru acest proiect și modele variate care să înfrumusețeze bradul și cadourile pe care le vom oferi de aceste Sărbători!

Încet, cu perseverență, colecția a prins viață!

Am realizat piese unicat, din materiale tradiționale – lemn, fire de bumbac și pânză! Omul de zăpadă este pregătit pentru a aduce zâmbete, zâna va aprinde luminițele în brad iar Moșul va aduce cadourile!

Este prima colecție de decorațiuni de brad realizată și deja câteva piese au plecat spre alte inimi iubitoare de cusut în puncte și handmade! Dacă aveți sugestii despre ce alte simboluri am putea adăuga la colecție, le aștept cu mare drag!

Să aveți Sărbători frumoase și un brad pe placul inimii voastre!

#cusutcumestesug

p.s.: După publicarea acestui articol, am avut ocazia de a realiza 25 de ornamente de brad, în care omul de zăpadă a fost personajul principal, pentru un prieten bun, care susține activitatea noastră. Îi mulțumim pentru oportunitate!

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s